Despre tot

  • 24 февр. 2011 г.
  • 3572 Слова
FĂPTURA MAMEI
Uşoară, maică, uşoară,
C-ai putea să mergi călcând
Pe seminţele ce zboară
Între ceruri şi pământ!
În priviri c-un fel de teamă,
Fericită totuşi eşti –
Iarba ştie cum te cheamă,
Steaua ştie ce gândeşti.

CÂNTEC CU ACUL
…Iar noaptea
Mama lucra croitoreasă
Cosea cămăşi de pânză
Din cânepă scorţoasă.
Şi cântecul maşinii,
Sunând fără oprire,
Fu cântecul meu de leagăn
Şicântecul de trezire.
Ţărani cu spice-n plete
Şi palmele crăpate
Veneau la noi spre ziuă
După cămăşi curate.
Şi înfăşurându-şi pieptul
În pânza răcoroasă,
Cu coasele pe umăr
Plecau direct la coasă.
Veneau femei duminica
La noi
După năframe
Tivite pe la margini
Cu lacrimile mamei.
Veneau copii cuminţi
După cămăşi de stele,
La guler înflorate
Cu lacrimile mele.

DUMINICA
Laalba-ne căsuţă
Curată ca un ou
Eu aşteptam să vină
Duminica din nou.
Ca tu, măicuţă dragă,
Spinarea să-ţi dezdoi
Şi să mai stai acasă
Cu tine şi cu noi.
Să şezi în prag, şi lumea
Să te întrebe lin:
„Mai odihnim oleacă?”
„Oleacă, mulţumim.”
O cană tu cu apă
Să-mi spui ca să-ţi aduc,
Iar eu pân-la fântână
Cu cofa să mă duc.
S-anin cofiţa plină-n
Salcâm într-un cârlig
Şi să mă bucur tareCă pot să o ridic.
Nu pot uita mireasma
De floare de salcâm –
Era un fel de lapte
Din parcă alt tărâm.
Un dulce zvon de clopot
Curgea pe-ntregul sat,
Putea fi-ntins ca mierea
Pe pâine şi mâncat.
Iar tu, lăsând departe
Şi munţi, şi greu, şi rău,
Gândeai la cele bune
Şi la copilul tău.
Era-n duminici altfel
Şi totul parcă nou
La alba-ne căsuţă
Curată ca un ou.
DE UNDE
De undeştii, mamă,
Cum arătai tânără,
Când nu ţi-ai întipărit
Pe nici o poză chipul;
Că nu te-ai uitat
În oglindă nicicând;
Când apa
Peste care te aplecai
Era plină mereu de cămăşi;
Când a zilei oglindă
Zăcea bucăţi la pământ
Suna furtuna de foc
A războiului;
Când pe ochii copiilor tăi
Scrumul secetei se aşternuse,
Umbrele foamei;
Când geamul
La care-aşteptai
Era, mamă, cernit
De jaleaochilor tăi,
De singurătate.
TRANSPLANTARE
Trebuia să mi se pună în piept
altă inimă.
Altfel urma să pier.
Mi-a dat inima ei
mama.
Dar tot mă mai doare.
Mai ales, când arde pământul
De sete de ploaie.
Mai ales, când nu se întoarce
Tata
De la războaie.
Mai ales, când trec prin
străini
şi nu scriu cu lunile acasă.
mai ales, în amurg,
când soarele
după dealuri se lasă.
Mă doare.Asemenea dureri
N-am avut niciodată
şi nici asemeni
răbdare.
BUZELE MAMEI
Iar buzele tale sunt, mamă,
O rană tăcută, mereu,
Mereu presurată cu ţărna
Mormântului tatălui meu.
O, buzele ce sărutară
Al tatei mormânt
Mai mult ca pre dânsul,
Pre tata-n
Puţinii lui ani pe pământ.
Acum când nu te poţi, mamă,
De sarea din şale pleca,
Cine ridică mormântul
Spre gura uscată a ta?!
MÂINILEMAMEI
Când m-am născut, pe frunte eu
Aveam coroană-mpărătească:
A mamei mână părintească,
A mamei mână părintească.
Duios, o, mâna ei întâi
Cu mâna dragei mele fete
S-au întâlnit la mine-n plete,
S-au întâlnit la mine-n plete.
Copii am. Dar şi-acuma când
Vin zorii noaptea s-o destrame,
Găsesc pe frunte mâna mamei,
Găsesc pe frunte mâna mamei.
O, mâna ei, o, mâna ei,
O, mâna ei, ca ramulveşted,
A-mbătrânit la mine-n creştet.
A-mbătrânit la mine-n creştet.
PĂRUL MAMEI
Câte case ai uns tu, mamă,
Cu var şi cu lut!
Albeşte în părul tău, mamă
Varul acel de demult.
Cât am plâns eu
Strâns în al foamei cleşte!
Stăteai noaptea ca la priveghi.
În părul tău, mamă albeşte
Sarea lacrimilor mele vechi.
Seara eu îţi probozesc nepotul
Că ţi se urcă-n cap şi-i rău.
Dar el se mutăla tine cu totul
Şi plânge tot
În părul tău.
PÂINEA MAMEI
Este o împărăţie dulce
cu nouă împărătese surori
rumene şi aburite
ca sfântul soare.
„Bună ziua, femeie muncită!”
„Bună ziua, copii obosiţi!”
zic ele,
trecând hotarul de jar
în carete de-argint, –
am venit să vedem
cum mai trăiţi”.
Iar mama stă în genunchi
până când
scoboară printre noi
ultima împărăteasă.
De calde...
tracking img