Ion druta-biserica alba

  • 21 марта 2011 г.
  • 1512 Слова
COMUNICARE ŞI COMUNIUNE

Efortul definirii comunicării nu înseamnă pur şi simplu crearea unei ţesături de cuvinte de dragul cuvintelor. Conform lucrărilor lexicografice, comunicarea provine etimologic din lat. communico, -are care înseamnă a împărţi ceva cu cineva, a intra în relaţie, a comunica, în varianta substantivală de communicatio care înseamnă comunicare, împărtăşire. Înlimba română cuvântul comunicare a pătruns pe filiera franceză în varianta sacră de cuminecare şi în cea profană de comunicare.
Situaţia optimă de comunicare este situaţia în care interlocutorul “nu se simte judecat, analizat sau interpretat, nici ghidat prin sfaturi şi nici manipulat sau hărţuit prin întrebări. Este o situaţie în care el se simte pur şi simplu ascultat. Ascultarea estecaracteristica fundamentală a comunicării vizând facilitarea exprimării celuilalt.” [1]
Modalitate fundamentală de interacţiune psihosocială, schimb continuu de diferite mesaje între interlocutori, menit să realizeze o relaţie interumană durabilă pentru iniţierea, menţinerea ori modificarea comportamentului individual sau de grup, comunicarea nu este numai o activitate psihofizică de punere înrelaţie a două sau mai multe personae, ci un proces psihosocial de influenţă , prin limbaje specifice, a atitudinilor şi comportamentelor destinatarilor şi interlocutorilor.[2]
Ea se realizeaza cu ajutorul unor limbaje verbale, nonverbale, paraverbale prin care se schimbă mesaje (informaţii, simboluri, semnificaţii, idei, sentimente, intenţii, interese) pentru a influenţa într-un anumesens, mai ales calitativ, comportamentul celuilalt. Privită ca interacţiune psihosocială, ea este antrenată în dirijarea şi controlul activităţii unei persoane sau grup, în influenţarea reciprocă şi aşteptarea feedback-urilor pozitive sau negative obţinute în funcţie de obiectivele specifice urmărite.
Ca proces, aceasta constă în schimbul de mesaje între interlocutori, fiind un modesenţial de interacţiune informaţională prin care o persoană sau grup transmite şi recepţionează într-un anumit context informaţii urmărindu-se de ambele părţi buna receptare, înţelegerea cât mai corectă, acceptarea reciprocă a interlocutorilor şi procesarea unor schimburi de atitudine sau comportament în rândul audienţei ce e constituită din elevi. Comunicarea interpersonală se află sub imperiulunui complex de factori interni şi a unor condiţii externe care o afectează şi ca structură şi ca eficienţă, mai ales dacă necesitatea de a îndeplini anumite condiţii de către emiţătorii şi receptorii mesajelor, de către sursa şi destinatarul conţinutului informaţional, este îndeplinită.
Comunicarea trebuie adaptată situaţiei didactice date, trăsăturilor de personalitate ale subiecţilorşi caracteristicilor psihosociale ale grupului. Cum orice situaţie didactică are particularităţi specifice ce pot fi complementare, similare sau total diferite din punct de vedere obiectiv şi subiectiv pentru subiecţii comunicării, păstrarea unei relaţii de comunicare eficiente între profesori şi elevi, presupune mai întâi identificarea similitudinilor, recunoscând, interpretând corectasemănările şi deosebirile situaţiei date pentru că numai aşa învaţăm să comunicăm, să gândim şi să acţionăm. Nicio situaţie nouă nu este identică cu cea anterioară şi deci, nici profesorii, nici elevii nu vor avea comportamente identice, ci adaptate. În timpul comunicării, subiecţii se pot deruta reciproc sau neînţelege, deoarece ei interpretează şi abordează diferit conţinutul mesajelor, conţinuturileverbale şi nonverbale sau reacţiile de răspuns.
Comunicarea este coordonata esenţială a vieţii, iar procesul de comunicare este chintesenţa umanităţii, a manifestării culturale şi spirituale a oamenilor, deoarece prin comunicare se transmit valori atitudinale.
A şti să inveţi pe altii să înveţe este un dar pe care profesorul trebuie să-l aibă. Nu este suficient să faci o expunere cu caracter...
tracking img