Ion druta biserica alba

  • 26 марта 2011 г.
  • 9309 Слова
CUVÂNTUL ŞI DUHUL
TRĂIESC PRIN
CREDINŢĂ
(ION DRUŢĂ LA 80 DE ANI)
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Acad. Mihail DOLGAN
În cele aproape şase decenii de neostoită trudă
pe ogorul literelor moldave, inclusiv în sferele
culturală, socială, politică chiar, Ion Druţă şi-a creat
cinstit şi cutoată responsabilitatea profesională – în
sudoarea frunţii, ca unul dintre cei mai pătimaşi
robaci ai condeiului, şi la lumina unui extraordinar
talent nativ – un nume şi o operă de mare răsunet
nu numai pe cuprinsurile dintre „Nistru şi Tisa”, ci
şi în întreaga Europă – de la Moscova la Londra şi
de la Londra – trecând prin Paris, Berlin, Riga – la
Moscova (o spun în cunoştinţă de cauză).S-a impus
lumii întregi (de creaţia lui se ocupă până şi unii
specialişti din America – Keith Hitchins) printr-un
model original de nuvelă poetică, de roman poetic,
de dramă poetică,– prin capodoperele perene
„Povara bunătăţii noastre” (cu strălucita variantă,
defi nitivă, din 2005), „Biserica Albă”, „Clopotniţa”,
„Casa mare”, „Frumos şi sfânt”, „Păsările tinereţii
noastre”, „Doina”,„Sania”, „Toiagul păstoriei”,
„Povestea furnicii”... În aceste şi alte opere Ion Druţă
a dezvăluit lumii întregi „faţa” şi sufl etul autentic
al neamului nostru dintre Nistru şi Prut, frumuseţea
lui poetică şi înţelepciunea-i nepieritoare, credinţa
neclintită în adevăr şi în cele sfi nte, verticalitatea
şi demnitatea, dar şi dramele nesfârşite şi puterea
lui de rezistenţă, dar şi răzvrătirile luiîntru căutarea
şi stabilirea propriei identităţi, ca urmaşi ai celor
peste cinci sute de mii de daci mânaţi în robie de
către romani, din care cauză nici astăzi nu reuşim
să scoatem robul din noi (a se vedea admirabila
postfaţă „Calea robilor” la „Povara bunătăţii
noastre”, ediţia din 2005). De unde şi proverbulblestem: „Capul plecat, sabia nu-l taie”.
Aceasta în ciuda faptului (sau,poate, tocmai
datorită acestui fapt!) că scriitorul nostru s-a
afl at într-o neîntreruptă opoziţie / „încleştare” /
confruntare cu Puterea, cu vechiul regim totalitar,
cu mulţimea de difi cultăţi prin care a trebuit să
treacă republica noastră, dar şi cu critica obtuză,
conservatoare, de esenţă sociologist-vulgară, dar şi
cu confraţii de condei invidioşi şi rău intenţionaţi,
dar şi – nu înultimul rând – cu scrisul iresponsabil,
plat, mediocru, care domina epoca. Ion Druţă şi-a
conştientizat odată pentru totdeauna ideea că marii
creatori, pentru a putea să spună până la capăt
adevărul, trebuie să fi e (au trebuit să fi e!), într-o
măsură mai mare sau mai mică, în opoziţie cu
Puterea autocrată: experienţa artistică a omenirii
o demonstrează prin zeci şi sute de exemple
elocvente.Chiar dacă, în cazul de faţă, rişti să
displaci, rişti să fi i detestat. Însuşi Eminescu, de
dragul spunerii adevărului verde în ochi, a preferat
să fi e „urât” aproape de către toţi contemporanii.
Într-o scrisoare inedită către Veronica Micle, el se
destăinuia cu multă amărăciune pe fund de sufl et:
Ion DruţăRepere şi obiective
nr.3 (10), iunie 2008 - 53
Anul Ion Druţă
„… sunt peste voia meagrăitor de adevăr” în faţa
tuturor, de la Vlădică până la opincă, de aceea
„sunt unul din oamenii cei mai bine urâţi din
România”.
Ion Druţă este un mare Poet în sensul larg
al cuvântului, poate cel mai mare după Mihai
Eminescu. Poet prin simţire şi cugetare, prin viziune
folclorică asupra lumii şi prin modul specifi c de
interpretare artistică a realităţii, poet prin atitudini
şiefuziuni lirice, prin arta sugestiei metaforicosimbolice şi magia cuvântului frumos, poet prin
stihia lingvistică a vorbirii populare şi printr-o
excepţională ritmicitate şi muzicalitate a frazei.
Iar, înainte de toate, poet printr-o nemărginită
dragoste faţă de Moldova şi oamenii ei, cu destinul
lor dramatic din trecut şi din prezent, cu tradiţiile,
obiceiurile, datinile şi rânduielile...
tracking img